Cântăreaţa de muzică populară Maria Constantin şi soţul ei au primit derogare de la regulile foarte stricte şi au primit permisiunea să se bucure de un moment de intimitate, întrucât se aflau chiar în luna de miere.
În consecinţă, porumbeii au discutat o ”strategie” sub pătură, într-un pat matrimonial încropit de Marcel Toader, iar camera de filmat a înregistrat câteva zgomote suspecte. Momentele nu s-au mai repetat, pentru că Marcel Toader a părăsit ferma, în timp ce mai tânăra lui soţie a rămas mai departe să înfrunte de una singură asprimea vieţii în pustietate.
Iată însă că, de Florii, nea Raţă s-a gândit la concurenţi şi le-a adus o traistă cu bunătaţi, printre care alune, bere şi…ciocolată! Cea mai fericită a fost Maria, care a început să ţopăie de bucrie şi l-a îmbrăţişat pe cel dintâi dintre fermieri. ”Când am văzut ciocolata, parcă mi s-a luminat faţa. Am simţit că explodez de bucurie, am zis Cio-co-la-tă! Cred că de asta m-am bucurat cel mai mult!Ţ a spus Maria Constantin. (Gabriel Niculescu)